caligrafia japoneza

Caligrafia japoneza este combinatia dintre indemanarea si imaginatia unei persoane care a studiat intens combinatiile disponibile de linii, concentrandu-se in special pe acestea. Stilurile sunt foarte individualizate si difera de la o persoana la alta.
Aceasta arta ce poarta numele de shodou 書道 este perceputa drept arta datorita faptului ca fiecare caracter are un inteles propriu si datorita faptului ca exista o asa de mare varietate de caractere ce pot fi scrise caligrafic.
Este foarte usor pentru o persoana care a studiat caligrafie sa isi dea seama daca modul in care este scrisa o lucrare este unul bun sau unul mai putin bun. Nu exista reguli standard, insa iata cateva idei conform carora se poate distinge o lucrare buna de una mai putin buna: existenta unei balante atat in ceea ce priveste caracterele scrise, cat si compozitia ca si intreg; liniile drepte sunt puternice si clare; liniile curbate sunt delicate si fine; exista o balanta intre grosimea mai accentuata si cea mai putin accentuata a trasaturilor care formeaza un caracter; cantitatea de cerneala folosita in momentul scrierii; marimea caracterelor da viata compozitiei; existenta unui ritm si a unei vitalitati in interiorul lucrarii.

Scurt istoric

Caligrafia isi are originile in India si China; aceasta a fost introdusa in Japonia in secolele VI – VIII (moment in care era deja o traditie in cultura chineza), impreuna cu sistemul chinez de scriere, cel format din kanji. Preotii si calugarii au fost cei care au inventat aceasta arta ca pe o petrecere placuta a timpului. Cel mai faimos caligraf a fost, probabil, calugarul budist Kukai. Arta caligrafiei a cunoscut o reala dezvoltare in Japonia incepand cu secolele X – XI, cand trei practicanti ai acestei arte – Ono no Tofu, Fujiwara no Sukemasa si Fujiwara no Yukinari – au dezvoltat prima tehnica japoneza de scriere, si anume mayou. Caligrafia japoneza a continuat sa se dezvolte pana a ajuns la stilul zen-ei sho, un curent de avangarda postbelic, acesta reprezentand cea mai recenta manifestare in cadrul evolutiei caligrafiei. In decursul dezvoltarii sale, caligrafia japoneza a influentat foarte mult arta occidentala, mai ales doi mari reprezentanti ai acesteia, Matisse si Picasso.
In caligrafia de origine chineza exista cinci scrieri de baza care au aparut inainte de secolul IV: tensho (stilul sigiliului), reisho (stilul scriitorului), kaisho (stilul care cuprinde scrierea de lucrari de caligrafie pe foi foarte mari de cativa metri), gyosho (stilul semi-cursiv) si sosho (stilul cursiv). Japonezii au inventat silabarele kana in secolul VIII ca si completare a acestor scrieri.

Ustensile

Instrumentele considerate cele mai importante sunt hartia, cerneala, pensula si recipientul pentru cerneala; aceste patru elemente sunt considerate de catre chinezi ca Cele Patru Comori ale Studiului, in timp ce coreenii le-au denumit Cei Patru Prieteni ai Studiului. Iata cateva instrumente de baza si descrierea lor:

Shitajiki 下敷 – este un material care se pune sub foile de hartie pe care se efectueaza caligrafia.
Bunchin 文鎮 – este un obiect de metal asemanator unui bat care se pune peste shitajiki si foaia pe care urmeaza a scrie pentru a asigura stabilitate in momentul scrierii.
Washi 和紙 – aceasta este hartia subtire pe care se caligrafiaza.
Fude 筆 – pensula cu care se scrie. Exista doua tipuri principale de pensule: futofude (pensula groasa) si hosofude (pensula subtire). Pensulele mai groase se folosesc la scrierea textului, iar cele subtiri sunt utilizate pentru a scrie numele autorului. Pentru a confectiona capatul unei pensule, se folosesc diferite tipuri de par de animal, iar forma caracterelor poate fi diferita in functie de aceste tipuri de par utilizate. Unele capete din anumite feluri de par absorb mai multa cerneala, altele lasa mai multa cerneala sa curga etc; caligraful este cel care hotaraste de fiecare data ce fel de pensula vrea sa foloseasca. Parul folosit provine de la animale diverse, cum ar fi lupul, veverita, nevastuica si viezurele. Astazi insa, capetele pensulelor sunt facute mai mult din par de oaie, caine, pisica, iepure, caprioara, tap si cal. Corpul pensulelor este confectionat din bambus sau, mai rar, din santal rosu, sticla, fildes, argint sau aur.
Suzuri 硯 – recipientul in care se pune cerneala.
Sumi 墨 – bucati de cerneala in stare solida care se topesc in apa printr-un proces indelung de frecare, bucati ce se transforma in cerneala cu care se va scrie mai tarziu. Exista, de asemenea, si sticle cu cerneala gata pregatita, insa aceasta este folosita doar cand se exerseaza ceea ce urmeaza a fi scris. Sumi provine din carbune sau funingine, din acest motiv in cultura traditionala se scria doar cu negru; mai nou, sunt persoane care apeleaza si la alte nuante de cerneala. De exemplu, profesorul corecteaza lucrarile studentilor sai cu culoare portocalie.
Suiteki 水滴 – este un recipient in care se pune apa pentru a clati pensulele din cand in cand. Acestea sunt de forme si dimensiuni diferite, confectionate de obicei din ceramica sau metal.
Suzuribako 硯箱 – este cutia special creata pentru a pastra ustensilele ce se folosesc in procesul de scriere, dupa ce acestea au fost curatate si uscate.
Stiluri de scriere
Acestea sunt in numar de trei, fiecare avand specificitatea sa.

1. Kaisho
Acesta este stilul in care fiecare trasatura a caracterelor este facuta intr-un mod clar, respectand toate liniile si detaliile acestora, rezultatul fiind un caracter cu o forma aproape similara cu cea imprimata pe care cineva o poate vedea, de exemplu, intr-un ziar.
Aceasta este forma pe care studentii o studiaza prima oara, mai inainte de toate, deoarece este stilul care se apropie cel mai mult de forma standard a caracterelor japoneze, acestea fiind caractere de zi de zi cu care studentii sunt deja obisnuiti. Insa acesta nu este singurul motiv pentru care se foloseste acest stil; astfel studentii invata sa foloseasca pensula in mod corect.

2. Gyousho
Acesta este stilul semi-cursiv si este o etapa intermediara prin care doritorii sa studieze caligrafie incep sa se indeparteze de stilul rigid al kaisho, asemanandu-se cu modul in care fiecare persoana ia notite cu mana; este vorba despre deformarea partiala a caracterelor. Acest stil reprezinta scrierea cursiva de mana, doar ca se foloseste o pensula in locul unui creion. Aici nu se mai regaseste exact fiecare trasatura a caracterelor; acestea din urma capata o forma rotunjita. Compozitiile de caligrafie scrise in acest stil pot fi citite cu usurinta de catre japonezii educati.

3. Sousho
Acesta este stilul care reprezinta cel mai mult caligrafia japoneza. Acest stil de a scrie este cel care se refera la cursivitatea caracterelor. Aici se face abstractie de ordinea si numarul trasaturilor, pastrandu-se doar partea de baza a caracterului. In acest caz, pensula nu este ridicata de pe foaie, rezultatul fiind un caracter care parca pluteste, fiind armonios si avand o forma aparte. Acest gen de caligrafie poate fi citit doar de catre persoanele care au studiat shoudou, caligrafia japoneza.

Fiecare opera de caligrafie este incheiata de catre autor cu sigiliul acestuia care functioneaza in lumea caligrafiei drept semnatura autorului. Indiferent de stilul in care a fost creata o compozitie sau aspectul acesteia, prezenta sigiliului-semnatura este obligatorie.
Caligrafia cere foarte multi ani de efort si de exersare dedicata in totalitate acestei indeletniciri. Ordinea corecta a trasaturilor, o balanta si un ritm potrivite ale caracterelor ce formeaza compozitia; acestea sunt trei dintre fundamentele caligrafiei care asigura succesul oricarei compozitii si care determina un privitor sa o considere o lucrare buna.