Legaturi bolnavicioase

well...mi-e putin teama de reactiile voastre, dar voi posta.Ficul acesta nu l-am postat pana acum.Toate comentariile sunt acceptate.



Legaturi bolnăvicioase

Prolog

Ultima lună, plină de tristeţe, încordare şi de o apasătoare nelinişte m-a obosit atât de mult încât îmi doresc să răsuflu măcar o clipă într-un alt mediu, oricare ar fi acesta.Inima îmi e pustie şi surdă la toate…nu simt nici anxietate, nu mai am nici urmă din energia de altă dată.E greu, aproape imposibil să înşir în ordine succesiunea evenimentelor ce au concurat la rostogolul meu în neant.Încă amintiri platonice mi se învalmaşesc în minte ori de câte ori închid ochii…şi mă aduc mai aproape de tine.Aş vrea să pot da uitării tot, să fug chiar şi de mine…dar simt cum totul mă ţine legată de tine, mă apasă, mă sugrumă, mă raneşte, dar îmi provoacă în acelaşi timp o durere dulce; lanţurile cu care m-ai încatuşat sunt mult mai puternice decât ale mele.Oare de ce?Ce am facut să merit asta?Am râvnit de la tine totul, pentru că ţi-am dăruit totul…

Un nor alunecă împins de vant şi acoperă luna, iar stelele pălesc.Lipită de sticla rece, în puterea nopţii vad strălucind ochii tăi maliţiosi, inima începe să-mi bată cu putere şi simt cum mă copleşeste un val de panică...

Vise înecate în negura timpului,norii cenusii dăinuind veşnic deasupra refugiului.Zile îmbracate în sentimente de gheaţa şi foc.O viaţă obişnuită peste care dăinuia o linişte de rea alură...





Capitolul I

Totul începuse să meargă dintr-o dată din prost spre mai prost şi nu înţelegeam de ce.Ce făcusem greşit?Nici măcar oamenii de langa mine, oamenii la care ţineam nu mă mai înţelegeau…asta dacă au făcut-o vreodată.Toată lumea mă critica, mă judeca chiar dacă nu toţi mă cunoşteau şi simţeam că nimeni nu mă înţelege.Sau poate nu le permiteam eu s-o facă.Sau poate era adevărat că nimic din ce făceam nu era bine si ceilalţi nu aveau cum să mă aprecieze în vreun fel.Sau poate…nu ştiu, chiar nu ştiu unde greşeseam sau dacă eu eram de vină.Am început să mă plimb pe străzile pustii ale Hiroşimei fară vreo ţintă anume…simţeam pur şi simplu nevoia să plec undeva să fiu singură.Îmi plăcea liniştea şi câteodată singurătatea, pentru că de cele mai multe ori pentru a putea fi liniştit trebuie să fi singur.Sau cel puţin asta credeam pe atunci…Nu aveam prieteni…nici nu aveam cum…Nu arătam ca restu’…de altfel nici nu puteam şi totuşi mă simţeam inferioară, de aceea ţineam mereu capul plecat atunci când vorbeam cu cineva şi evitam privirile oamenilor pe langă care treceam.Nu eram urată, dar nu pot spune că aveam trăsaturi frumoase…picioare stâmbe, creolă şi ochii prea mari, lucru deloc firesc pentru o japoneză, fapt pentru care ceilalţi mă priveau…altfel.Culoare părului şi a ochilor le moştenesc de la tata, iar tenul creol probabil de la mama.Nu pot spune că nu eram complexată şi că oricine mi se părea mai bun ca mine…La scoală mi se părea că toţi profită de fiecare nimic spus de mine pentru a se amuza.Acasă- întodeauna ceartă şi nu puteam vorbii cu nimeni.Tata venea des beat şi se iscau scandaluri mari care uneori durau pană dimineaţa târziu.Singurul meu refugiu nu rămăsese decât internetul.Lumea făurită de imaginaţia mea şi chiar dacă sună ciudat mi-am făcut mulţi prieteni pe internet.Pentru că nefiind din acelaşi oraş nu îmi puteau cunoşte defectele şi mai ales nu mă puteau critica.

Eram o fire introverită şi neîncrezătoare.Îmi era greu să ţin o discuţie până la capăt cu o persoană, de orice vârsta ar fi fost ea.Asta până ajungeam acasă, în faţa calculatorului şi mă schimbam complet, deveneam Kira.Kira era numele sub care mă prezentam, numele meu fals în spatele căruia se ascundea adevărata personalitate.Eram veselă, puteam să discut orice cu oricine fară nicio dificultate.

Uram dimineţile pentru că nu mă puteam trezii întodeauna la timp, deoarece petreceam prea mult timp în faţa calculatorului şi pentru că trebuia să merg la liceu unde eram nevoită să suport toate comentariile răutăcioase din partea colegilor mei.Dar iubeam serile, când ajungeam acasă şi puteam conversa cu prietenii mei fie ei chiar şi virtuali, pentru că aveam senzaţia că unora chiar le pasă şi mă simţeam …oarecum bine.Deşi aproape în fiecare seară era scandal şi nu se auzeau decât urlete , de cele mai multe ori pentru mine asurzitoare, pentru că nu suportam gălagia, mă scotea din minţi, în momentul în care ajungeam în camera mea, mă simţeam în sfârşit pătrunsă în refugiu, nimic rău nu mi se mai putea întâmpla.

Aş vrea să pot şterge multe amintiri dureroase din trecutul meu…am avut parte de multa suferinţă şi acum când stau şi mă gândesc cum a început totul, realizez încetul cu încetul care a fost partea mea de vină şi nu numai a destinului pe care am dat întodeauna vina.Nimic nu se întamplă la voia întramplării.

La scoală Aiko Hizaki şi prietenii ei îmi făceau viaţa un chin, nu ratau nicio ocazie să se ia de mine şi nu ripostam.Nu pentru că eram prea slabă s-o fac ci pentru că ultima dată când am facut-o am realizat că nu fusese o idee prea bună.Eram în sala de mese, la ora prânzului.Nu cunoşteam pe nimeni, tocmai mă transferasem în liceu şi nu înţelegeam de ce mă tot analizează şi râde de mine cu prietenii ei.Mi-am luat tava şi m-am aşezat la o masă undeva aproape de centru sălii chiar în faţa lor.Când am auzit comentariile ce îmi erau adresate:

-Trebuie să fie fata cea nouă.Arată mai rău decât îmi imaginasem, spuse Aiko izbucnind în râs.

-Nu ştiu cum ţi-o imaginai tu, dar mie îmi pare mai mult a stafidă decât a fată.Priveşte ce forme are.Până şi un băiat ar arăta mai …feminin, îi răspunse iubitul acesteia,Seth.

Simţeam că îmi arde faţa şi că vreau cu disperare să dau explicaţii, deşi nimeni nu îmi ceruse.Mi-am tras brusc scaunul şi m-am întors la masa lor spunând:

-Cu ce drept îmi vorbiţi aşa?Nici măcar nu mă cunoaşteţi.Lăsaţi-mă în pace!

A fost o idee tare proastă.Cei patru de la acea masă se uitau uimiţi că a avut cineva tupeul să îi înfrunte.

-Cum îndazneşti să vorbeşti aşa?O să îţi înghiţi cuvintele!Nu ai idee în ce te-ai băgat!Spuse Aiko enervată.

M-am întors la masa mea şi mi-am continuat prânzul neştiind ce avea să urmeze.Dar oricum mă simţeam tare aiurea pentru că mi se părea că privirile tuturor sunt aţintite către mine şi nu înţelegeam de ce.Urma să aflu abia cu două ore mai târziu.Mergeam la dulapul meu încercand să îmi amintesc cifrul.Niciodată nu am avut memorie bună, mai ales când trebuia să reţin cifre.Am simţit cum cineva îmi loveşte cu putere usa dulapului ceea ce m-a făcut să tresar.

-Ce crezi că faci?Spun eu enervată.

-Ascultă d’onşoară, nu crezi că ai cam mult tupeu?

Oricât mă străduiam, nu reuşeam să îmi amintesc cine e, dar ştiam că mai văzusem acea figură.Tipul m-a împins în uşa dulapului atât de tare încât mi-a amorţit spatele.Şi-a pus palmele în jurul meu şi mă privea pătrunzător în ochi.

-Dacă îţi închipui că vei rezista aici cu aşa temperament, te înşeli.Ai făcut o mare greşeală când ai înfruntat-o pe Aiko Hizaki.

Apoi brusc mi-am dat seama de unde îl cunoşteam.Era la masă cu tipa aceea blondă…Aiko.

-Nu am făcut nimic rău, doar m-am apărat!

-Ai terminat cu ea!Spuse o voce de fată, care se afla în spatele tipului ce mă imobilizase.

-Dar…

-Am zis că ai terminat!

-Da, Aiko.

Şi s-a dat la o parte, eliberandu-mi calea.Tipa care ii “ ordonase” să mă lase era Aiko Hizaki.La un moment dat credeam că îi spusese asta, pentru ca voia să mă ajute…asta până când s-a apropiat de mine, mi-a zâmbit forţat şi m-a lovit cu pumnul în stomac, atât de tare încât mi s-a oprit respiraţia.

-Data viitoare să-ţi ţi gura!Snoabo!

După ce plecaseră, m-am lăsat uşor în jos pe uşa dulapului ţinându-mă de burtă şi încercând să respir normal.

-Te simţi bine?Întreabă un tip care, din conversaţiile lui Aiko cu prietenii ei, era unul din tocilarii clasei, întinzandu-mi mâna.

-Lasă-mă în pace.

Mi-am luat rucsacul de jos şi am luat-o la fugă fară să privesc înapoi.Ştiam că nu era deloc okey ce făcusem; şi asta nu pentru că Aiko îl credea tocilar ci pentru că nu mă purtasem cum ar fi trebuit atunci când s-a oferit să mă ajute.

Ajunsă acasă, am realizat că lucrurile încep să se complice.Ai mei se certau din nou, de data asta mai aprins ca de obicei.Din câte am reuşit să înţeleg pe când urcam scarile pentru a ajunge în camera mea, era vorba de o femeie.Am ramas blocată când am auzit-o pe mama reproşându-i asta tatalui meu, iar când aceasta a vazut că m-am oprit în loc m-am trimis în cameră.Eram foarte surprinsă pentru că de obicei se ceartă din cauza banilor pe care tata îi cheltuieşte pe alcool, dar să apară o femeie în viaţa tatălui meu era pentru mine un adevarat şoc.La un moment dat încercam să mă mint singură, încercând să îmi spun că am auzit greşit sau poate că mama se înşeală.Nu am avut relaţii prea bune cu părinţii mei, poate doar când eram mică şi îmi spuneau că sunt raza lor de soare care îi ghidează în întuneric.Mai târziu au început să îmi spună că sunt doar…o greşeală.


p.s. pozele personajelor vor aparea pe parcurs

super mie imi place :]]

astept next <3

wow aici ai postat...credeam ca pe cel cu Japnia -.- lol :3 watashi wa baka

aaa scuze...dar linkul asta mi l-ai dat -_-"
well...daca sunt probleme il puteti sterge...imi spuneti daca sa mai postez sau nu ^_^

nu e nici o problema :3

am gresit eu ... am crezut ca te-ai inscris pe celalalt forum al meu :3
poti posta... la orice topic vrei :3

si esti binevenita :3

arigato gozaimasu ^^
dar o sa postez continuarea cand vor mai fi ceva commuri ca sa vad mai multe pareri <3
ja ne

E foarte frumos ficul tau...astept continuarea...

app: imi place cum ai descris

M-am aruncat pe pat şi mi-am dus mâna la burtă.Încă mă mai durea.Fusese o lovitură puternică.Înţelesesem că data viitoare trebuie să îmi ţin gura, însa nu mai aveam chef de nimic.Şi nu era doar vina lui Aiko…parcă totul era împotriva mea în ultimul timp.Mi-am schimbat hainele şi am aprins calculatorul.Am deschis şi messenger-ul să vad dacă primisem vreo cerere de adăugare în listă.Şi spre surprinderea mea chiar era una.La un moment dat m-am întrebat dacă să accept sau nu, dar până la urmă dacă nu refuzasem pe nimeni până atunci şi m-am gândit totuşi să accept.Proastă idee…asta mi-a adus numai de suferit.În momentul în care am acceptat mi-a aparut online în listă aşa că eram curioasă să văd cine e.Nu putea fi nimeni din scoală pentru că eram sigură că nimeni nu are id-ul meu.
KiRa: Hi! 
Angel Dust: bună 
KiRa: …
Angel Dust: Da, îmi cer scuze …am uitat să mă prezint.
Numele meu este Zack.Al tău care este?
KiRa: Kira.
Angel Dust: Mă refeream la numele real.
KiRa:Nu am ajuns în stadiul în care să-ţi spun numele meu real.
Angel Dust: Ce trebuie să fac ca să îl aflu? 
KiRa: Nimic…doar my best friends îl ştiu. 
Angel Dust: Atunci o sa încerc să devin unul din ei. ^_^
KiRa: Pentru ce vrei asta?
Angel Dust: Trebuie să am un motiv? 
KiRa: Unul întemeiat.
Angel Dust: 
Îţi e teama să îţi faci prieteni?
KiRa: Când am spus eu asta?
Angel Dust: Asta laşi să se înţeleagă.
KiRa: Sau nu eşti tu capabil să înţelegi.
Angel Dust: Sau asta.
KiRa: Scuze.Nu am avut o zi întocmai bună…
Ştiu că nu mă port cum ar trebui…dar dintr-o data nimic nu mai merge bine şi nu ştiu cum să reacţionez.
Angel Dust: Nu trebuie să reacţionezi în vreun fel deosebit.
Fi tu!Fi naturală! Nu încerca să pari dură dacă nu eşti, asta nu te scapă de probleme, ba din contră.
KiRa: Mulţumesc 
Angel Dust: Nu ai pentru ce. ^_^
Eu însă mă voi strădui să îţi aflu adevaratul nume)
KiRa: Nu ştiu dacă merită osteneala…
Angel Dust: Eu zic că da^_^
KiRa: Dacă spui tu…
Zack…îmi place numele tau  nu eşti japonez nu?
Angel Dust: Doar pe jumătate.Mama e englezoaică.
KiRa: Draguţ ^_^
Am auzit că englezoaicele sunt foarte frumoase.Eşti norocos să ai aşa o mamă.
Angel Dust: Am avut ^_^
KiRa: huh?
Angel Dust: Nimic…va trebui să plec acum…dar vom vorbii mâine.
KiRa:Da… e destul de târziu.Cred că ies şi eu.Noapte bună!
Angel Dust: Noapte bună! ^_^


Capitolul II
După acea zi obositoare mă aşteptam să adorm imediat dar cum înca cearta era în toi şi la ora 01:32 nu am avut nicio şansă să adorm decât dupa ora 04:15.Dimineaţa următoare părinţii mei încă dormeau, ceea ce m-a mirat pentru că amandoi trebuiau să meargă la serviciu.Ştiam că dacă fac greşeala să îi trezesc o să regret amarnic aşa că am plecat la liceu fară să îi anunţ.Nu că i-ar fi interesat…
Am încercat să nu mă fac remarcată la scoală, pentru că nu voiam să am din nou probleme.Meregeam pe margine aproape lipită de dulapuri şi îmi ţineam privirea în jos.La un moment dat am auzit un râs strident şi mi-am dat seama imediat cui îi aparţine: Aiko Hizaki.M-am făcut că nu o aud şi continuam să merg, mărind pasul.
-A sosit şi paratrăznetul.
-Dacă altă ocupaţie nu are, poate a venit pentru tocilarul ăla de Takeru.Se potrivesc.
După asta, toate persoanele care erau pe hol atunci au început să râdă iar eu mă făcusem roşie până în vârful urechilor.Simţeam cum îmi arde faţa şi fară să mai stau pe gânduri am luat-o la fugă până în sala de clasă, unde m-am aşezat la fereastra în a treia bancă.Ţineam capul plecat şi mă gândeam de ce nu pot fi acceptată aşa cum sunt.Doar nu făcusem rău nimanui.
Profesoara de chimie soseşte şi ea la un interval de vreo trei minute.Însă nu eram toţi în clasă.Lipseau Aiko Hizaki şi prietena ei Yoko Minsen.După ce a făcut prezenţa şi a realizat că cele două lipsesc, uşa se deschise şi amândouă intră în clasă şi se instalează în bănci fără a saluta măcar profesoara.Doamna Kyoto părea deranjată de gestul acestora şi a dorit să le scoată la tablă, dar cum niciuna din ele nu ştia măcar care era titlul lecţiei din ziua respectivă nu aveau cum să rezolve nicio reacţie chimică.
-Ştie cineva cum se rezolvă această reacţie chimică?
A fost o prostie din partea mea să ridic mâna.A fost aproape ceva involuntar.Şi ceilalţi ştiau, pentru că era cea mai banală reacţie pe care o rezolvasem până atunci, dar niciunul nu avea curajul să ridice mâna pentru că le era teamă de Aiko sau mai de grabă de prietenii ei care se învârteau în jurul ei ca nişte caţei tâmpiţi.
-Eu ştiu!
-Foarte bine Kaname!Spune!
- CaCO3 →CaO + CO2
-Da! E perfect!Se pare că aveţi ceva de învăţat de la Kaname.V-a dat o adevărată lecţie.
Mi-aş fi dorit să nu fi spus nimic, având în vedere privirile furioase din partea celor două.Şi care dracu’ lecţie?Asta ştia până şi ultimul prost.Presimţeam că dupa ore o s-o încasez, aşa că am plecat mai devreme cu o oră, dar mi-au anticipat mişcarea.M-au prins la poarta şcolii.Matahala de data trecută mă ţinea şi Aiko mă lovea.Am primit multe lovituri în stomac şi una puternică în faţă, producându-mi o pată roşie ce se înindea de ochi până la bărbie, pe obrazul stâng.
Când am ajuns în faţa casei mi-am acoperit obrazul cu câteva şuviţe apoi am urcat scările alergând.Nu voiam să mă vadă mama, dar m-a observat şi a văzut că ceva nu e în regulă cu mine.
-Te simţi bine, Kaname?
-Ă, da, nu am nimic!
-De ce eşti aşa grabită?
-Am…ăăă multe teme…Nu suportă amânare.
-În regulă, du-te atunci.Dar dacă se întamplă ceva să şti că poţi să îmi…
-Nu se întamplă nimic, bine?
Am ţipat eu la ea nelăsând-o să-şi continue fraza şi am urcat în camera mea.M-am schimbat şi am făcut un duş.Aveam multe vânătăi pe corp…Mă gândeam cum poate o fată să lovească aşa puternic…
După duş mi-am scos caietele şi le-am răvăşit pe birou, dar nimic din ce voiam să scriu nu ieşea cum ar fi trebuit aşa că am aprins calculatorul.
Angel Dust: bună
KiRa: hi…
Angel Dust: Cum te mai simţi?
KiRa: Ăăăă?Ce vrei să spui?
Angel Dust: Aseară nu erai întocmai okey…
KiRa: Contează?
Angel Dust: Eu zic că da.
KiRa: Pentru cine?
Angel Dust: În primul rând pentru tine...apoi pentru familia şi prietenii tai.
Bănuiesc că ai destui acolo 
KiRa: Bănuieşti greşit.
Angel Dust: 
KiRa: Ce?
Angel Dust: Nimic…
KiRa: Spune!
Angel Dust: Mă gândeam…
KiRa: La ce?
Angel Dust: Nimic important…uită de asta!
KiRa: Ăăă…okey…
Angel Dust: Aseară am ieşit cam brusc şi nu am reuşit să aflu nimic despre tine.
KiRa: Ce ai vrea să şti?
Angel Dust:Multe.
KiRa: De exemplu?
Angel Dust: Câţi ani ai sau de unde eşti…
KiRa: 16, Hirosima.
Angel Dust: Am fost o singură dată acolo şi mi-a plăcut mult.
KiRa: De unde eşti?
Angel Dust: Osaka. Şi am 17 ani ^_^
KiRa: Mulţi înainte.
Angel Dust: Mulţumesc.Şi ţie.
KiRa: 
Angel Dust: Nici azi nu eşti prea okey, aşa-i?
KiRa: Ce te face să crezi asta?
Angel Dust: Păi e destul de evident…
KiRa:  da?
Angel Dust: Da! Dacă vrei să îmi povesteşti e okey, te ascult.
KiRa: Ce te face să crezi că mi-aş spune problemele unui necunoscut.
Angel Dust: Nu ştiu…De ce nu?
KiRa: Tu ţi-ai spune problemele unei necunoscute?
Angel Dust: Depinde de necunoscută))
KiRa: ))
Angel Dust: Te-am făcut să râzi?Sau măcar să zâmbeşti?
KiRa:…nu!
Angel Dust: T_T
KiRa: Cum adică depinde de necunoscută.Cum ar trebui să fie.
Angel Dust: Cu siguranţă nu o prefacută.
KiRa: Mai exact…
Angel Dust: Uite…mai şti când mi-ai spus ieri că sunt norocos că am o mamă englezoaică?Şi eu ţi-am răspuns că am avut?Ei bine…mama mea e moartă.Tata nu mă iubeşte pentru că a murit la naştere şi consideră că e vina mea.Abia dacă schimbăm două vorbe când ne întâlnim.La scoală e ok, sunt un tip popular şi am mulţi prieteni.Acum eşti mulţumită?
KiRa: Nu!Pentru că nu eu ţi-am cerut să îmi spui toate astea.De ce ai făcut-o?
Angel Dust: Va trebui să îţi dai singură seama de asta.
KiRa: 
Angel Dust: Crezi că eu îmi spun problemele oricui?
KiRa: Adică mă consideri …specială?
Angel Dust: ^_^ ceva de genu’.
KiRa: Păi…îmi pare rău pentru mama ta…dar trebuie să te contrazic, nu sunt deloc specială şi nu ştiu dacă merit încrederea acordată.
Angel Dust: Dacă ţi-am spus toate astea, înseamnă că meriţi.Numai 3 persoane ştiu ce tocmai ţi-am povestit.Cel mai bun prieten al meu, care îmi e ca un frate şi încă 2 prietene.Tu eşti a 4 a.
KiRa: Nu ştiu ce să zic…Nu sunt obişnuită ca oamenii să se comporte aşa cu mine.Eu sper însă să nu te dezamagesc.
Angel Dust:Nu ai cum. 
KiRa: Eu trebuie să ies…mă strigă mama la masă.Mulţumesc…pentru tot…într-o zi sper să îţi pot povesti şi eu cu aceeaşi uşurinţă ce mi se întamplă.Noapte bună! 
Angel Dust: Mi-a părut bine că am vorbit ^_^ Noapte bună! 

Imi place mult si acest capitol...Descrii bine...

Dar mi-ar placea si mai mult, daca ai pune ceva poze cu personajele... :>,<:

Imi place ficul si daia... plzz!!

o sa apara si poze cu personajele la un moment dat

oooo yatta in sfarsit o sa apara poze abia astept ^^

Mă strigase mama la masă într-adevăr, dar nu puteam să cobor aşa…şi-ar fi dat seama că am paţit ceva şi ar fi insistat să afle ce, aşa că în seara aceea nu am mâncat nimic sub pretextul că am mâncat în oraş.Nu s-au mai auzit ţipete, la un moment dat credeam că s-au împăcat şi am adormit oarecum liniştită.
Dimineaţa următoare am aflat că tata nu dormise acasă, iar mama nu dormise deloc.Era îngrijoarată.Privea priedută prin fereastra de la bucătărie.Ochii mi s-au umplut de lacrimi la vederea mamei mele atât de îndurerată pentru că simţea…că l-a pierdut.
-Te rog nu plânge!
-Tu?Când te-ai trezit?M-a întrebat ştergându-şi lacrimile.
-Nu contează!Te rog să nu suferi.Eu nu ştiu multe lucruri despre cum te simţi atunci când “ pierzi” o persoană, dar înteleg că nu eşti bine şi asta mă doare.
-Mă simt…cum te simţeai tu atunci când l-ai pierdut pe Mouki.
-Mamă, dar eu l-am pierdut la propriu…Mouki e mort.
-Şi tatăl tau este pentru mine.Îmi spunse zâmbind printre lacrimi.
-Dar…
Dar, nu am primit niciun răspuns.Deja plecase din bucătărie.M-am aşezat tulburată pe un scaun şi priveam absentă într-un punct fix.Nu mă gândeam că se va ajunge în situaţia asta.Mi-am făcut ceva de mâncare, dar nu am putut mânca, aşa că m-am îmbrăcat de şcoală şi am plecat.
Nici la liceu viaţa nu îmi era prea roz.Am dat “nas în nas” pe hol cu Aiko şi prietenii ei galagioşi, dar am învaţat “lecţia” şi am lăsat capul în jos, îndreptându-mă spre sala de clasă.Nu aveam chef de ore cu atât mai mult de ora doamnei Keyko care exagera cu explicaţiile.Toată lumea aştepta sunetul clopoţelului care să anunţe pauza de masă aşa că imediat ce acest a sunat cu toţii s-au repezit la uşă, chiar dacă profesoara nu părăsise încă sala de clasă.Eu am aşteptat să îşi strângă lucrurile şi să plece, apoi m-am îndreptat şi eu spre sala de mese, fără niciun chef însă.Nu m-am mai aşezat în centrul sălii ca data trecută, ci undeva pe partea stângă, mai în spate.Aiko şi Seth s-au aşezat în locul în care obişnuiau şi pe care nu îndraznea nimeni să il ocupe.Curand li s-au alăturat şi Yoko Minsen şi Aizawa Takamori, prietenii acestora.Eu însă, eram singură…probabil Aiko răspândise zvonuri prin scoală, pentru că nimeni nu mă băga în seamă, dar nu pot spune că regretam atâta vreme cât mă lăsau în pace.
Mă uitam cu greaţă la spaghetele cu carne, gătite de doamna Hole care arătau ca şi cum ar fi fost gătite acum o săptămână.Nu puteam mânca aşa ceva, până şi mirosul era groaznic.Îmi plimbam furculiţa prin farfurie “ fugărind” o bucată de carne pe marginile vasului, când, de undeva din spatele meu se aude o voce nesigură:
-Pot să mă aşez?
Era băiatul de care se lua tot timpul Seth, acelaşi care m-a întrebat dacă mă simt bine în ziua în care mă lovise Aiko.Îmi regretasem purtarea de atunci şi voiam să-mi cer scuze că plecasem aşa şi credeam că acela avea să fie momentul potrivit.
-Da….sigur.
-Mulţumesc!Îmi răspunde privind în jos.Părea că se teme de ceva.
-Şti…vreau să îmi cer scuze…
-Pentru ce?
-Pentru ziua în care am plecat aşa…tu voiai să mă ajuţi…
-Nu e nimic…nu aveai de unde să şti cum “funcţionează” lucrurile pe aici.Cum te numeşti?
-Kaname.Tu?
-Takeru.Mă bucur să te cunosc.
-Te pot întreba ceva?
-De ce se ia tot timpul Seth de tine?
-Pot să-ţi răspund printr-o întrebare?
-Spune.
-De ce se ia Aiko de tine tot timpul?
-Nu ştiu…poate lipsă de ocupaţie?Vrea să fie în centrul atenţiei…posibilităţi multiple.
-Exact aşa e şi în cazul meu, amândoi se simt bine când îi fac să sufere pe cei din jurul lor.
-Şti…mâncarea asta îmi provoacă greaţă numai când o privesc…
-Nici eu nu pot mânca nimic…câte ore mai ai?
-Numai două.
-Atunci ne vedem dupa ore.Şi eu termin la aceeaşi oră.
-În regulă.Să mergem
Dupa ore într-adevăr Takeru mă aştepta în faţa dulapului meu, aşa cum spusese.De ce? Nici eu nu înţelegeam, dar simţeam că e ca mine, urât de ceilalţi şi că în spatele timidităţii se ascunde o persoană minunată.M-a condus până aproape de casă, am insistat să nu meargă până în faţa casei, pentru că ştiind ce se întamplă în ultima vreme la mine acasă nu era în tocmai indicat să-l duc acolo.Când am ajuns în pragul uşii mi-am dat seama că făcusem alegerea potrivită pentru că se auzeau ţipete din interior.Tata venise beat, iar mama îi reproşa că lipseşte noaptea de acasă şi că ar avea pe altcineva.Ştiam că nu e bine să mă bag, aşa că am urcat fără să comentez în camera mea.Mi-am aruncat ghiozdanul pe pat şi am aprins calculatorul.
Angel Dust: Hi ^_^
KiRa:Hi ^_^
Angel Dust: Cum mai eşti?
KiRa:Sunt bine…ce ai făcut azi?
Angel Dust:Nimic interesant…m-am plictisit.Ce altceva poţi face la şcoală?
KiRa: Nu spuneai că eşti un tip popular? 
Angel Dust:Cu ce ajută asta la orele de curs?Lasă asta…zi-mi cum a fost ziua ta.
KiRa: Obisnuită…
Angel Dust: Mai exact…
KiRa: …
Angel Dust: Credeam că ai încredere în mine.Cel puţin impresia asta mi-o lasase-şi…
KiRa: Dar am!Totuşi, nu am fost aşa deschisă cu nimeni până acum, mai ales pe messenger.
Angel Dust: De ce, nu?
KiRa: Pentru că aici oamenii işi acund adevărata identitate şi sunt…cine vor ei să fie…
Angel Dust: Aşa ca tine?
KiRa: Ce vrei să spui?
Angel Dust: Că încerci să pari ceea ce nu eşti.Vrei să pari dură, dar amândoi ştim că nu e aşa.
KiRa: De ce ţi se pare că şti totul despre mine?
Angel Dust: Nu mi se pare.
KiRa: Ce vrei?
Angel Dust: De la tine?Nimic!
Voiam doar să te ajut…
KiRa: Nu ai cum.
Angel Dust: Eşti cumva ghicitoare?De unde şti din moment ce nu am încercat încă?
KiRa: De ce ar vrea un necunoscut să mă ajute?
Angel Dust:Iar o luăm de la capăt cu necunoscuţii? 
Credeam că ai înţeles de data trecută…
KiRa: Poate sunt mai grea de cap.
Angel Dust: O, ce te face să crezi asta? ))
KiRa: ))
Angel Dust: Ce să fac ca să îţi câştig încrederea?
KiRa: De ce ai vrea s-o faci?
Angel Dust: De ce eşti aşa suspectă cu tot ce te înconjoară, de ce nu te încrezi în oameni?
KiRa:Toţi m-au dezamagit până acum.
Angel Dust: Eu nu te voi dezamagi. 
KiRa: Mulţumesc…
Angel Dust: Vreau să îmi trimiţi o poză, nu pentru că m-ar interesa cum araţi, dar vreau să am una cu tine.
KiRa: Deci asta era…aici voiai să ajungi…
Angel Dust: Vorbeşti de parcă aş fi pe punctul de a comite o crimă.
KiRa:
KiRa:Acum ai un motiv întemeiat să nu mai vorbim.
Angel Dust:De ce spui asta?Eşti foarte frumoasă.
KiRa: Vezi să nu…
Angel Dust:
Angel Dust:Uite poza cu mine, ca să fim chit.
KiRa: Acum înţeleg de ce eşti un tip popular…
Angel Dust: Iar eu nu înţeleg de ce eşti complexată…
KiRa:Poate pentru că nu am o “viaţă”, o familie, prieteni…nu am nimic.
Angel Dust:Nu e adevărat când spui că nu ai o viaţă.Viaţa ai primit-o în ziua în care te-ai născut, cum ţi-o “administrezi” tu, e altceva.Nu e adevarat că nu ai familie.Fără familie nu ai rezista, că sunt unele neînţelegeri uneori, e altceva.Nu e adevărat că nu ai prieteni.Poate că nu ai mulţi acolo, pentru că eşti puţin timidă, eu credeam că mă consideri prietenul tau…
KiRa:…fără cuvinte…
Poate că aşa e şi totuşi…mi-aş dorii să am pe cineva aici care să mă strângă de mână şi să îmi spună că se va sfarşi totul curând…Oare cer prea mult?
Angel Dust:Nu…te înteleg… aş vrea să fiu acolo dar…să şti că oricum, aici ai un prieten care îţi va fi aproape mereu 
KiRa:…Mulţumesc, dar ar trebui să te mai gandeşti, nu crezi?
Angel Dust: Eu gandesc înainte de a spune ceva. ))
KiRa:)) Mă simt bine atunci când vorbesc cu tine…
Angel Dust: Asta înseamnă că ar trebui să vorbim mai des.Dă-mi numarul de telefon şi te voi suna mâine.
KiRa: 0081 45 39 76
Angel Dust:La cât termini orele?
KiRa: La 15:00
Angel Dust:Te voi suna dupa ore.Okey?
KiRa: Da ^_^
Angel Dust:^_^
KiRa: Mulţumesc…
Angel Dust: Nu ai pentru ce…sincer şi eu mă simt bine când vorbesc cu tine, chiar dacă ne “ cunoaştem” de puţin timp.
KiRa:Nu ştiu…niciodată nu am fost atât de deschisă cu o persoană la scurt timp dupa ce am cunoscut-o.Aş vrea să mai pot sta, dar trebuie să mă trezesc devreme mâine, iar acum e in jur de ora 2:00…
Angel Dust:Bine…vom vorbii mâine ^_^
KiRa: La cât intri?
Angel Dust:Mâine nu merg la şcoală.
KiRa: De ce nu?
Angel Dust: Am planificat alte lucruri pentru mâine. ^_^
KiRa: În regulă…noapte bună 
Angel Dust: Noapte bună